PROXENETISM. Bărbat care a obligat o fată să se prostitueze în Franța, prins în timp ce era în izolare în Vâlcea

PROXENETISM. Bărbat care a obligat o fată să se prostitueze în Franța, prins în timp ce era în izolare în Vâlcea
Franţa ia în calcul să reînchidă granița cu Spania / Sursă Foto: Pixabay
Publicat: 12/06/2020, 17:57
Actualizat: 06/04/2021, 21:22

Un bărbat care a racolat o tânără din Berbești, județul Vâlcea, prin metoda „loverboy”, spunându-i că se va căsători cu ea în Franța, a dus-o, de fapt, la prostituție și a profitat de ea 3 ani. Fata a reușit să fugă și l-a reclamat la DIICOT în timp ce era cu el în România, în perioada de izolare.

Bărbatul racolase victima când era minoră

Potrivit unui comunicat transmis vineri de DIICOT, în perioada 2017 – 2020, bărbatul a racolat victima, care, în 2017 era minoră, prin metoda „Loverboy”. I-a promis că o duce în Franța, unde își vor întemeia o familie, iar ea va munci într-o fabrică din Lyon, relatează Mediafax.

Profitând că fata venea dintr-o familie dezorganizată, cu părinți divorțați și plecați în străinătate, ea părăsind școala, bărbatul a găzduit-o în apartamentul părinților săi, din orașul Berbești, județul Vâlcea, iar, după ce aceasta a împlinit vârsta de 18 ani a plecat cu ea în Lyon, Franța.

Aici a găzduit-o într-o cameră, dintr-o locuință părăsită.

Atașată emoțional de inculpat, nevorbitoare de limba franceză și fără act de identitate, acesta fiind reținut de bărbat, tânăra a fost obligată să practice prostituția din septembrie 2017 și până în 26 mai 2020.

Toți banii erau dați bărbatului, spun procurorii DIICOT.

„Activitatea de practicare a prostituției s-a desfășurat într-o dubă închiriată, amplasată într-o parcare de pe raza orașului Lyon. În acest interval de timp, inculpatul a mai avut deplasări împreună cu persoana vătămată din Franța în România, în special în perioada de vară sau a sărbătorilor de Crăciun, însă nu îi permitea acesteia să își contacteze familia decât dacă era el prezent la discuție”, spun procurorii.

Potrivit anchetei, de fiecare dată când tânăra îi spunea bărbatului că vrea să renunțe la prostituție, individul devenea violent fizic și verbal și o obliga să continue.

Chinul fetei s-a terminat odată cu izolarea la care a fost supusă împreună cu bărbatul, la ultima sosire în țară, în 26 mai. Cei doi au stat la domiciliul bărbatului și acolo ar fi trebuit să rămână până la data de 9 iunie, în contextul stării de alertă declarată pe teritoriul României.

Persoana vătămată a apelat la ajutorul a doi martori și al familiei

„Deoarece inculpatul i-a făcut cunoscut faptul că, în viitorul apropiat, vrea să o ducă de această dată în Germania, tot pentru practicarea prostituției, în seara de 2 iunie 2020, persoana vătămată a apelat la ajutorul a doi martori și al familiei sale, reușind să fugă de la domiciliul inculpatului. În timp ce persoana vătămată se afla în autoturismul martorului care a ajutat-o și care o transporta spre domiciliul familiei sale, cei doi au fost urmăriți cu mașina de către inculpatul C.E.. Acesta a lovit cu intenție autoturismul în care se afla persoana vătămată, cu intenția de a-l opri și de a o lua înapoi pe aceasta. Martorul și victima au reușit să scape, iar, în dimineața zilei de 03.06.2020, aceasta a fost preluată de familie și dusă la sediul DIICOT – BT Vâlcea unde a depus plângere”, arată DIICOT.

În timp ce era audiată, procurorii au observat leziuni vizibile la nivelul brațului drept fetei, despre care a afirmat că i-au fost produse de către inculpat, alături de alte leziuni cu vechime diferită pe care le avea pe întregul corp.

În urma cercetărilor, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea au stabilit faptul că, în perioada septembrie 2017 – mai 2020, fata a mers la mai multe unități medicale de pe teritoriul României și Franței unde a avut nevoie de îngriji pentru o gamă largă de afecțiuni medicale.

În 5 iunie, bărbatul a fost cazat la un centru de carantină ca urmare a nerespectării, la data de 2 iunie 2020 a măsurii izolării ce i-a fost impusă după revenirea în România din Franța, la data de 26 mai.

Vineri, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul SCCO Vâlcea au făcut trei percheziții domiciliare, pe raza localităților Berbești și Drăgășani, în urma cărora au fost ridicate 12 telefoane mobile, 9 SIM-uri, 2 laptop-uri, o tabletă, 2 bancnote de 500 de euro, posibil false, unelte și mai multe documente, iar bărbatul a fost reținut, urmând să fie prezentat Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor,...
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Veste mare în showbiz! Este ÎNSĂRCINATĂ pentru prima dată. Vestea i-a uimit pe toți, deși...
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
S-a aflat cauza morții lui Bogdan, asistentul veterinar găsit fără suflare în propria mașină. Ce...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
BANII AU INTRAT deja în conturi. Anunț istoric la Ministerul Finanțelor: Se schimbă cu adevărat...
Drama prin care trece Mihai Albu. Operat de cancer, creatorul se gândește la suferința fiicei...
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor: "Suntem absolut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
A fost găsită o nouă proprietate a luminii